SIVOMED

Acasă

Centrul rezidențial pentru seniori Sivomed

​Persoanele în vârstă care vor sta în Centrul rezidențial pentru seniori SIVOMED, din sat Păun, comuna Bârnova se vor putea bucura de liniște și confort, într-un cadru retras, ferit de zgomotul și poluarea orașului. Panorama splendidă este completată de confortul celor 11 camere spațioase prevăzute cu băi proprii, mobilier nou, televizoare noi cu diagonală de 81 cm, care au peste 200 programe (pachetul full de la RCS-RDS).

Clădirea are bucătărie proprie cu anexă pentru personal, avizată de DSV, cameră de servit masa și de socializare de 40mp, dotată cu mobilier din lemn masiv, șemineu funcțional, televizor cu diagonală de 123 cm și pardoseală antiderapantă, cabinete medicale, săli de consiliere psihologică, instalație de încălzire automatizată (lemn și gaz), instalații anti-incendiu și hidranți la fiecare nivel și în exterior, cu rezerve de apă proprii de 56mc, care asigură o cantitate de apă suficientă unei intervenții a pompierilor pentru 3 ore.

Sistemul de 11 camere video full HD acoperă perimetral toată curtea și toate spațiile comune. La toate nivelurile sunt montate stații POI care furnizează internet cu o viteză foarte mare, preluat prin fibră de la RCS-RDS. Curtea interioară a centrului rezidențial este prevăzută cu scaune și mese de grădină. Curtea generoasă de 2000 mp este împânzită de brazi înalți de 15-20 metri în care se pot vedea veverițe jucăuse. Centrul rezidențial beneficiază de toate standardele, de toate utilitățile și răspunde întru totul de nevoile unor persoane în vârstă, pentru a locui în deplină siguranță.

Facilități

Facilitățile Centrului

– Zonă recreere dotată cu TV;

– Zonă activități ocupaționale;

– Holuri la etaj cu canapele de piele;

– Bucătărie proprie + sală de mese;

– Curte spațioasă dotată cu mese și scaune de exterior și zone de relaxare.

Facilitățile asistaților

– Supraveghere permanentă;

– 3 mese /zi + gustări între mese;

– Supraveghere medicală de bază;

– Administrarea tratamentului;

– Monitorizarea stării de sănătate;

– Medic generalist săptămânal;

– Recoltare analize + transport laborator analize.

Facilități Suplimentare

Facilități în colaborare cu parteneri (se achită):

– Medicină pe specialități;

– Masaj relaxare;

-Fizioterapie/Reflexoterapie;

– Servicii coafor, frizerie, manichiură;

– Pedichiură, cosmetică;

– Ziare și reviste zilnic;

– Servicii religioase;

– Excursii organizate (la cerere, pentru grup de minim 6 persoane).